Sunt un om ca şi tine, din Braşov. Poate unul care ştie mai multe decât tine despre asigurări (lector autorizat IMA 015, RAJ 400811) dar cu siguranţă mult mai puţine decât tine, despre altceva.
Despre mine

trainerDespre omul pe care îl poţi găsi în spatele acestor cuvinte s-ar putea spune în egală măsură multe sau puține lucruri. De pildă numele meu: Camelia Sima

La cursurile pe care le susțin ca și trainer, invit deseori participanții să se caracterizeze folosind un singur cuvânt, dar care să aibă litera de început pe aceea cu care începe prenumele fiecăruia.  Astfel, pornind de la prenumele meu, aș putea spune despre mine că sunt un căutător de sensuri, de informație, de oameni.

Sunt unul dintre sutele de mii de brașoveni care își iubește cu patimă orașul în care s-a născut, a copilărit și a crescut. Îmi clădesc cu fiecare zi un loc al meu în această lume încărcată de istorie și de frumos, ca freelancer în asigurări, ca femeie și soție, ca trainer și ca om.

Mă poți găsi la un click distanță vorbind despre oameni și locuri, despre fapte și întâmplări, despre nevoia de insturire a omului și despre acest rău necesar, așa cum sunt adesea numite asigurările, domeniu în care lucrez de mai bine de zece ani și cam tot de atâția ani și ca trainer. Cei care iubim acest domeniu ne numim adesea “vânzători de iluzii” şi avem un numitor comun: ne plac oamenii.

Atunci când nu sunt în Brașov, probabil că sunt într-un al oraș, arătându-le oamenilor că sunt speciali și că, de fapt ceea ce eu le spun, ei știu deja. Dar chiar și de acolo, de departe, te pot auzi. Şi te pot ajuta, dacă vrei.

Absolventă a unei facultăţi cu profil economic, a multor cursuri de comunicare, metodica predării sau dezvoltare, s-ar putea crede despre mine că toată viaţa m-am pregătit pentru ceea ce fac. Şi aşa şi este. Încă o fac, cu fiecare zi, cu fiecare pas.

Dacă ai ajuns aici căutându-mă pe mine, eşti în locul potrivit. Dacă ai ajuns căutând informaţii despre asigurări, te invit să învăţăm împreună despre ele şi să identificăm împreună de ce avem nevoie de ele. Dacă ai ajuns aici din nevoia de a învăţa ceva nou, te invit să petrecem un timp împreună pentru că sunt convinsă că şi tu ai ceva din care aş putea învăţa la rândul meu.

Bine ai venit. Sunt Cami şi mă bucur să te cunosc.